Ce-i FEiN în California

Fein BandO trupă din Los Angeles ne scrie un mail pe Facebook. Cică sunt o trupă din Los Angeles și dacă nu am vrea să ne îndreptăm atenția către ei puțin, poate ne place muzica lor și îi și difuzăm nițel pe Ciurila.Ro. Așa că ne-o îndreptăm…

(Interesant, nici o trupă din Cluj nu ne-a scris până acum dar ne-a scris una din Los Angeles. Ua’evă, știm engleză și ne plac trupele americane. Asta-i fain în California, că oamenii sunt deschiși și comunicativi.)

Și ce să auzi?! Trupa FEiN e o mică epifanie auditivă pentru noi, pifanii pe fronturi muzicale. Ne place cum sună. Are doi membri, Luke și Brandon.

Luke zice într-un interviu că s-a apucat de chitară pentru o tipă de care era el îndrăgostit lulea pe la 13 ani. Bineînțeles că fata nu a fost impresionată de eforturile lui muzicale. Și cum se întâmplă în viață – unde dai și unde crapă – Luke a rămas fără de fătucă, dar a învățat să cânte. Încă un bun exemplu despre cum o iluzie poate crea o realitate.

Boon. Mai apoi Luke ăsta s-a întâlnit cu Brandon la școala de muzică. (Remarcați că multă vreme după ce prințesa de 12 ani i-a dat papucii, el a continuat cu muzica). S-au văzut, s-au plăcut. Ce a mai rămas de făcut a fost să scrie cântece, să le cânte, să le înregistreze.

Acum, e clar că ăștia doi sunt niște adolescenți teribili cărora le place să facă pe nebunii un pic prin interviurile din reviste școlare sau locale din California. Nu se știe cam câți ani au mai exact. Sub 20, ganț. Dar, ce contează? Vorba lui Corneille (sau Rimbaud?), „Aux âmes bien nées, la valeur n’attend point le nombre des années.” Cu alte cuvinte, mai pe scurt, vârsta nu contează.

Noi, dacă ne permiteți, le prevedem un viitor frumos. FEiN au umor, au filosofie, au idei muzicale, au cuvinte bune, au loc și timp să crească. Drept pentru care i-am băgat în playlist.

P.S. Piesa pe care o dăm și noi pe Ciurila, #Grownupz, cică a avut mare succes in Kazahstan. Serios.  Oamenii ar fi dansat pe străzile acestei exotice țări pe cântecelul celor de la FeIN. Cum or dansa pe un asemenea cântec numai kazahstanezii știu. Dar piesa FeIN e faină.

P.P.S. Într-un articol, Luke și Brandon povestesc despre ce trupe le plac lor și îi inspiră… Sincer, la ce avioane înșiră ei pe acolo, poate că am rămas un pic în urmă.

Nu le știm pe toate, și asta e FeIN.

Click și Ciulește!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *