Ceva înflorea atunci (EP.1)

navodari_436343Paul, nu Ciuci, cânta la chitară „Fata din vis”, piesa trupei Compact.

„Îmi amintesc de tine/Stăteai în fața mea/…”

Grupul de elevi de 13-14 ani ascultam fermecați, auto-hipnotizați, acordurile. Paul cânta iar băieții mai curajoși luau, stângaci, puberal, fetele de după umeri. În aer zburau fiori incipienți ai dragostelor adolescentine. Ceva înflorea acolo, în mica noastră comunitate de prieteni ad-hoc din micul amfiteatru de beton al taberei Năvodari.

Tema muzicală de la începutul cântecului lui Paul Ciuci a fost prima melodie pe care am învățat-o la chitară. Atât de tare mi se imprimase intervalul ăla, cvarta aia, re-sol în principiu, încât ajuns acasă și am căutat chitara pe care Moș Crăciun ne-o adusese cu câțiva ani în urmă. Rămăsese nefolosită, zdrăngănită fără milă, disonant, cu două corzi rupte și restul dezacordate și oxidate de prea multă vreme trecută.
Am luat-o din cămară și am început să caut pe corzile cele mai subțiri intervalul ăla muzical care îmi rămăsese ca un purice insistent pe creier. Am reacordat acele doua corzi după ureche și am început să refac solo-ul de la începutul piesei. Încet, încet am reușit sa refac succesiunea și duratele primelor 13 note din introducerea cântecului.

A fost momentul în care m-am îndrăgostit iremediabil de chitară. Prima iubire a fost așadar o chitară Reghin, cea mai ieftină posibil, care suna sec, ca o ladă făcută din scânduri subțiri, chitară care cânta o parte din „Fata din vis”. Dar descoperirea empirică a felului în care sunetele, produse de mine!,  vin unul după altul și iese o melodie, sau a felului în care două sunete simultane devin altceva decât fiecare luate separat mă lipise adictiv de instrumentul acela modest și drag. Era în plus amintirea privirilor admirative ale fetelor îndreptate către Paul cântând la chitară în tabără… Voiam să devin chitarist.

Primul gest, dimineața înainte de ridicarea din pat și pregătirea pentru școală, era să iau chitara lăsată înainte de culcare lângă pat și să reiau niște acorduri. Mi se părea în acele momente că descoperisem Sfântul Graal al chitarei. Fără șto! Ignoranța mea totală în ale muzicii mă purta, ca să parafrazez Sfinții Părinții, păstrând proporțiile, din slavă în slavă. Era tot timpul ceva nou, combinații noi de sunete, era tot timpul loc de o descoperire dar și o frustrare surdă că nu pot face mai multe, că degetele nu se mișcă mai ușor.

Doar îndemnurile pe un ton din ce în ce mai insistent al mamei mă făceau să mă dezlipesc de chitară și de adâncirea în acel univers intuit al muzicii, și să mă pregătesc de plecat la școală.

Aveam la vremea aia pick-up și casetofon. Aparatele acestea urmau să devină primii mei profesori de muzică/chitară…

Aveam și multe colege drăguțe în liceu.:)

Mulțumesc, Paul!

(Va Urma)

 

 

 

Click și Ciulește!

You may also like...

1 Response

  1. Mircea octavian spune:

    In curind voi deveni si eu ciurilean . Bafat baieti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>