Colectiv: o generație care cântă versuri în engleză

Colectiv

Foto: Adrian Georgescu Jr.

The day we give in is the day we die.

Versurile manifest ale celor mai mari mișcări de stradă din România ultimilor 25 de ani sunt, prin pură coincidență sau nu, în limba engleză. How does it sound?

Mesajul unei trupe românești, care cântă în engleză, mai cunoscută în străinătate decât în România, devine, în urma evenimentului tragic, turnesolul unui clivaj profund între clasa politică și societatea românească. E, mai ales, acea parte a societății care merge în cluburi, are tatuaje și cercei în cele mai năstrușnice locuri dar care, la nevoie, intră în foc pentru a-și salva prietenul de la o moarte năpraznică. Cu 10 minute înainte probabil că îl numea pe cel salvat “bro”, sau “pulă”, povestindu-i fleacuri la bar, într-o muzică dată prea tare.

De ce scriu trupele românești versuri în engleză, de ce își iau nume în engleză? Goodbye to gravity!

Aceste grupuri nu au loc în peisajul muzical românesc așa că îl țintesc pe cel internațional. Scriu în limba engleză, li se pare mai ofertant. Nu au modele muzicale românești suficient de puternice care să îi inspire să cânte în limba strămoșească. Vor să ajungă pe “piețele” de afară nu din lipsă de patriotism, ci pentru că aici, acasă, nu li se acordă șanse. Și în industria muzicală mainstream dar și pseudo-alternativă e corupție, nepotism, găști și caste, ohoho! Aceste trupe exilate sunt avatarul muzical al unei generații ignorate, trimise la muncă în străinătate, care își satisface nevoia de nou în cluburi imunde, neaerisite, urât mirositoare și iată, periculoase.

Foarte mulți tineri merg la club nu numai să bea bere și să fumeze ci să să asculte muzică live, să socializeze, să vadă teatru independent, chiar expoziții, să facă inclusiv seri de lectură și să vadă filme. Cluburile sunt înlocuitoarele spațiilor culturale construite cu acest scop dar cu ușile bine ferecate azi în calea muzicii noi, noii arte, noii literaturi, noului teatru, experimentului.

Scenele mari, sigure și ignifugate sunt ocupate de trupe sau artiști care, într-o înspăimântătoare proporție, nu mai spun nimic nou de ani de zile, reeșapează și barbotează la nesfârșit aceeleși idei muzicale și de text.

Vă spun, generația cu tatuaje și piercinguri, dar și cea născută cu computerul în brațe, deja are soluții, chiar dacă mai periculoase decât prevede legea. Nu mai are neapărată nevoie de limba română, de România, de teatre naționale și opere române. E taman invers. See my point?

Ies în stradă sa dea jos guvernul român cântând versuri în engleză. Și care ar fi problema? Nu se mai pierd în detalii, nu mai au preconcepte, nu fac gargară patriotardă.  We are not fu**ing numbers domnule Oprea, domnule Piedone, domnule Ponta!

Romglezii ăștia, tatuații ăștia, bărboșii ăștia sunt mai români și înțeleg ce ar trebui să fie România mai bine decât orice generație de după ’89.

This is my belief.

 

Foto credit: Adrian Georgescu Jr.

Click și Ciulește!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>