Dragoste în vremea TIFFoidei. Epilog cu întârziere

Melody este ultimul film din concursul TIFF pe care l-am văzut, a posteriori, adică după decernarea premiilor.

Melody / foto: tiff.ro

Știam deja că Incendiul a câștigat competiția. M-am bucurat că am văzut câștigătorul încă din timpul febrei TIFFoide, dar atât. A fost o bucurie precum cea pe care o ai când câștigi un premiu la loto cu 4 numere ghicite. Sumă e mică, dar un câștig tot ai, si te bucuri. O poveste sud-americană, argentiniană, de dragoste cu năbădăi, cu hachițe și cu frustrări de cuplu tânăr, dar totuși mititică. Un film de remarcat, dar mai mult o jucărie decât la cosa real.

Față de Incendiul, Melody are miză, dacă tot e sa facem infama comparație între două creații. Are miză existențială, are carne, are viață. Două femei perfect străine, cu motivații diferite, evoluează neliniștit, de la o legătură pur financiară, la una de mamă-fiică-soră. Dar și așa, prin fraza asta  am retezat toate inflorescențele delicate ale acestui film care i-a smuls câteva lacrimi neveste-mii. Mie nu, că-s bărbat, fir-ar!

O femeie tânără și săracă (cea din fotografie) vrea să își finanțeze un salon de coafură și se oferă să devină mamă surogat pentru copilul unei femei bogate, din altă țară. Aceasta, la rândul ei, nu putea avea copii pentru că un cancer o obligase să ajungă în situația de a i se extirpa uterul. Se înțeleg ele la preț și la condiții dar se ajunge, unii ar zice previzibil, eu zic autentic, la întrebarea „cine e adevărata mamă?” De aici tot râsu-plânsu existențial, șantajul emoțional, conflict de statut, croșee emoționale la ficați și la rinichi. Două femei rivale își doresc același copil (nenăscut), nu același bărbat. Vă puteți imagina ce avem acolo, nu? Sentimente materne, trăiri de femei atacate, reacții de muieri în criză, priviri de doamne inteligente, toate astea se amestecă autentic de confuz către un deznodământ care rezolva în aparență conflictul și situația.  Filmul ăsta te face să pleci de la cinema, păstrând proporțiile, cu o stare de frustrare existențială cum numai o carte bună, un prieten nemilos sau pierderea unei om drag ți-o poate inocula.

Gata cu spoilerele, că filmul ăsta merită mai mult decât câteva paragrafe stângace.

Pentru mine a fost filmul care a câștigat: e autentic, e ca viața, fără eroi, fără amortizor și, mai ales, cu o miză realistă.

Felicitări câștigătorilor de la TIFF!

Fire / Foto: tiff.ro

PS. Robin and the Backstabbers au cântat, ca de obicei în prestațiile live, mult, mult sub cum sună trupa asta în studio. Nici sala de la Continental nu i-a ajutat, dar nici ei nu s-au. Dacă nu auzi versurile la un concert RATB, 80% din cântare s-a dus. Nici energicul Oigăn, multi-instrumentist și personaj nu a reușit să dea suficientă viață liveului RATB. Plus că piesele astea noi parca nu sunt ale Robinului care a făcut senzație cu acea combinație de muzică jucăușă, neliniștită și melancolia poetică a versurilor și a timbrului.  Sună acum a nu-rock, cu ritm apăsat și riffuri prelungi.  Na, păcat, ce să zic.

PS2. Puține cronici cu simț critic și echilibrat în presa acreditată la TIFF. Aștept să mă contraziceți cu exemple și linkuri, că eu nu prea am găsit. Căci orice iubire adevărată e cu năbădăi. Dacă nu e cu năbădăi, e doar PR pentru iubire. Or, PR-ul e PR, jurnalismul e jurnalism, chiar dacă ai acreditare și vezi filme gratis. Aferim!

Click și Ciulește!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *