Kennedy traieste!

Nigel Kennedy

Nigel Kennedy

Nigel Kennedy cântă (f. bine) Bach, Vivaldi, Beethoven, Brahms dar şi Jimi Hendrix sau The Doors. Cântă orice şi asta e un simptom esenţial că el trăieşte. Poate, nu ştiu, reinterpretează cântecele pop-rock şi din raţiuni comerciale, de imagine, să zicem. Dar dacă nu e așa? Ar fi oare o problema dacă pur și simplu îi place să cânte și altceva decât titani ai muzicii clasice?

Criticii scrobiţi spun că felul de a fi al lui Nigel este un pic prea excentric şi îi limitează cariera care ar putea fi la fel de prodigioasă precum îi e talentul.  Asta pentru că are frizuri curentate, haine lălâi, mii de lanţuri/catarame şi o gură care nu tace când trebuie. Nimeni totuși, nici cel mai spilcuit reprezentant al establishment-ului, nu îi contestă talentul şi, de ce nu, geniul instrumental.

Dar Nigel nu e dispus, în contrapartidă, să se îmbrace în costume de gală şi să îşi dea părul pe o parte, cu terebentină. Are deja propriul drum, propria direcţie de hairstyle,  face pe nebunul, ridică sprâncene îmbrăcate în frac. Cică ar fi arogant. Atrag atenţia că acesta este un atribut al „sistemului”: dacă nu zici ca el ori te scuipă ori, în varianta soft, zice că eşti arogant pentru că undeva, în forurile subterane, îţi recunoaşte valoarea.

Da, Nigel e un tip arogant, dar nu cu publicul. L-am văzut la Cluj în urmă cu ceva vreme. Şi o să îl reascultăm în curând la poalele Feleacului. Sub cataramele acelea si hainele lui de piele se află un copil care a înțeles.

În calitate de ascultător de muzică mă interesează nu numai cât de bine şi divin cânta cineva o partitură. Mă interesează în egală măsură personalitatea acelui om, ce crede el despre lume şi viaţă, ce cafea bea, cum îi place fripura, în sânge sau bine făcută, sau daca e raw vegan, chestii din astea. Pentru că ele se regăsesc cumva și în felul în care îi sună vioara. Şi mai ales mă interesează caracterul, apucăturile etice ale omului. Biografia artistului mi se pare la fel de importantă ca talentul său. Ştiu, aici e o discuţie, opera versus biografia. Pentru mine, cel puţin, a trecut vremea bibelourilor.

Nigel poartă de asemenea stigmatul artiştilor meniți să lase ceva în urmă. Face prea mult show pentru o sala de filarmonică, ar suna o critică de „specialitate”. Dar oare, par exemplu la întâmplare, Pagannini nu era, pe lângă un uluitor virtuoz, o figură, un showman, un entartainer?

Dacă ne uităm în urmă vom remarca, statistic, că artiştii relevanţi, în orice artă ar fi activat, au avut o hibă, o piuliță puțin slăbită, le mai bătea câte un tachet,  dacă nu cumva aveau chiar o mega-doagă deplasată sau lipsă.

Și Nigel e excentric, e „dus”.

Dar, revin, asta este eticheta pusă de establishment unui om căruia i se fâlfâie de convenţii şi dogme, adică unui om liber. E şi Nigel Kennedy un exemplu care să ne facă să îi respectăm pe artiştii care par să fure curent. Ei sunt obligati la un sacrificiu intim: sunt nevoiţi de soartă, de rânduiala transcedentală, să fie robii harurilor pe care le-au primit. Sunt înțepați de gheara propriului talent căruia trebuie neapărat, e de viaţă şi de moarte, să îi de curs. Poate s-au născut cu carcasa crăpată puţin. Dar, ca să îl citez pe Leonard Cohen, „There is a crack in everything, that’s how the light gets in.”

Văd în mod curent oameni „normali” care se străduiesc să îşi plombeze aceste crăpături din fabricație, de frică să nu cumva, ptiu!, să intre lumina şi să (se) vadă cine sunt. Sunt şi artişti care fac acest lucru ca să placă mai degrabă breslei, criticilor, şefilor, decât publicului. Rămân doar nişte iluştri breslaşi.

Publicul îl iubeşte pe Nigel. Oamenii simt că sir Kennedy nu plătește cotizație la sindicat.

PS. Pentru detalii despre cântarea lui Nigel Kennedy la Cluj, clic pe poză.

Nigel Kennedy la Cluj-Napoca 2016

Click și Ciulește!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>